Category: Cho Oyu 8201m
SPOT
Anul trecut am folosit pentru prima data dispozitivul, la propunerea lui Bogdan. In Pamir ne-a scos din multe momente dificile, am reusit sa fim aproape de cei care ne-au sustinut, aproape de familie, de sponsori, de cei ingrijorati de soarta noastra.
Anul acesta, in Himalaya, SPOT-ul ne-a ajutat sa va comunicam pozitia pe harta si un mesaj predefinit, mai ales in zilele cand nu am avut baterie pentru telefonul prin satelit.
Stairway to Heaven – partea a III-a
Unele lucruri sunt foarte greu de povestit, de amintit, unele momente am vrea sa le uitam si totusi nu putem, nici macar cu trecerea timpului. A trecut mult prea putin de cand am fost acolo sus, de cand am ajuns acolo unde mi-a fost teama sa visez sa ajung. Si in acelasi timp, de cand am ajuns acolo unde m-am schimbat, acolo unde am mai urcat un munte al meu, acolo unde o parte din mine a ramas…
Urc, pas dupa pas, intrerupt doar de cele 16 respiratii necesare ca sa nu ma prabusesc…
Ma doare tot ceea ce am in interior, asa cum imi spunea Tibi, ma simt ca o carcasa plina de organe bolnave. Picioarele imi tremura fara sa ma pot controla, desi am incalzitoare in bocanci degetele imi sunt inghetate. Mi-e teama sa nu le pierd, de asta mi-e cel mai teama acum, stiu ca din momentul cand nu o sa ma mai doara e de rau. Sper doar sa nu degere in profunzime.
Stairway to Heaven – partea a II-a
Somnul la altitudinea aceasta este agitat, noi fiind pentru prima data atat de sus, atat de repede si fara oxigen. Avem vise care mai de care mai ciudate, in acelasi timp visam si auzim ce se intampla afara, nu ne putem da seama de trecerea timpului. Ceasul nostru cu altimetru era atarnat de fermoarul sacului de dormit, cat mai aproape de urechile noastre, l-am auzit insa foarte usor.
Cat e ceasul? L-am pus sa sune la 22:50, sa avem timp sa ne pregatim si sa ne hidratam.
Usor de zis, mai greu de facut: afara se facuse deja un frig crancen, alti aplinisti cu oxigen se auzeau mergand apasat in afara cortului nostru. Iesim de sub sacul de dormit cu care ne invelisem amandoi, ne punem supramanusile de puf si incepem sa ne echipam: 1 L de apa cu izotonic pentru fiecare, deja foarte rece, 4-5 geluri in buzunare. Mai mancam ceva acum? Nu, nu avem timp, hai sa luam un gel si sa plecam, mi-e foarte frig si nu mai vreau sa stau aici.
Stairway to Heaven – partea I
Sunt acele momente in viata cand tot ceea ce ai muncit pana atunci, tot ceea ce ai sperat si ai vrut se rezuma la o singura decizie de a continua sau de a te intoarce. Ca la constructia unui castel de carti de joc, pana in ultimul moment trebuie sa iti pastrezi directia si sa te tii de visul tau. Pana in momentul cand castelul tau se darama…
Am muncit un an petru expeditia din Cho Oyu, un an in care am sperat, am visat, am trudit si am transpirat pentru un ideal poate de prea putini inteles. Pot sa cred sincer ca doar noi doi (eu si Tibi Pintilie) stim ce a insemnat sa ne gasim sponsorii, sa urcam vai si creste pentru multe ore la rand, sa pedalam pana la epuizare, sa alergam pana nu mai putem, sa ne pregatim pe toate planurile. Si in septembrie 2011, timp de o luna si jumatate ne-am trait visul, am savurat cu pasiune si cu durere fiecare secunda, am facut pas dupa pas, am urcat mai sus, spre cer, spre nimicul de deasupra noastra.
Am fost pentru prima data pe un munte de 8000m – este adevarat ca sunt cele mai dificile locuri de pe Pamant unde poti sa vrei sa ajungi. Sute de oameni in tabara de baza, cu un echipament care mai de care mai bun, sute de iaci, zile nesfarsite de incordare, de efort extrem, de speranta, de vise. Din pacate acum am afat ca un munte de 8000m este in acelasi timp si o destinatie “turistica” petru cei care folosesc ghizi, serpasi si oxigen, ca in felul acesta dificultatea este redusa pana la nivelul unui munte de 5000-6000m, ca pentru cei care apeleaza la aceste mijloace varful este atins cu o probabilitate mare, ca este tot ceea ce conteaza pentru ei.
Din nou in Bucuresti
Au fost cateva zile foarte lungi pentru noi, de cand am plecat din Kathmandu pana am ajuns acasa. Ne-am facut deja toate analizele medicale posibile si suntem in regula, plamanii au iesit cam “colorati” la radiografii insa se vor reface complet, intepaturile din degete vor trece in 3-4 luni si durerile de articulatii speram sa treaca si ele…
Am fost sfatuiti ca ar fi buna o perioada de “carantina”, intrucat am stat destul de mult – aproape o saptamana – in Kathmandu, intr-o zona tropicala, iar noi nu am avut vaccinuri facute inainte. Pana luni ne straduim deci sa stam in casa, pentru a fi siguri ca nu se declanseaza nici un fel de boala tropicala. 
Aceste zile avem timp deci sa ne ocupam si de fotografii, sa le sortam si pregatim de vizualizare, astfel incat de luni incolo sa va prezentam cu multe detalii (asa cum v-am promis atunci cand am dat mesajele de pe Thuraya) toata expeditia. Pana atunci, inca un mic preview a ceea ce am vazut noi acolo:
Cho Oyu
Tibet
Kathmandu
Holy man in Kathmandu
Himalaya, din avion
Sosire: 19 Octombrie, ora 06:34, Gara de Nord
Dupa diferite evenimente neasteptate cu Caile Ferate Bulgare si o ruta prelungita prin Sofia, unde am poposit cam toata ziua de azi, am reusit sa plecam cu trenul Sofia – Bucuresti la 20:40 ce ajunge in Gara de Nord maine la 06:34, ora oficiala.
Va asteptam deci, matinali si cu povesti de impartasit, maine dimineata.
Adi & Tibi
Intarzieri
Din cauza unor ninsori abundente din Bulgaria trenul a abordat o ruta ocolitoare prin Sofia. Nu stim inca ora la care vom ajunge in tara, cel mai probabil va fi la noapte sau maine. Va tinem la curent cand vom sti mai multe detalii.
Istanbul, Bucuresti
Iuhuuu!
Am avut parte de ceva peripetii pe drum, insa suntem amandoi in Turcia, destul de obositi, cu bagajele in regula. In 2 ore si cateva minute plecam din Istanbul spre casa, vom ajunge maine asa cum am promis: 18:40 ora oficiala.
Sa ne vedem cu bine, ne-am planificat sa stam cu voi sa va povestim cum a fost treaba, ce a fost mai mult sau mai putin fun vreo ora si-un pic, dupa ce sosim in KFC Gara de Nord. Ne vedem pe peron sau direct acolo, va asteptam cu intrebari!
Adi si Tibi